tricks and a treat

aflu uimit ca azi sint alegeri in romania: de presedinte. si, pe linga ele, un referendum cu foi albastre (sau negre? nu m-am hotarit), complet inutil.

"dezbaterea" din saptamina care tocmai se-ncheie mi-a depasit cumva pragul indiferentei; nu destul, insa, ca sa ma interesez de data exacta a alegerilor. antonescu, basescu si geoana s-au dat in stamba in direct, la tvr 1 (parca). n-am aflat de ce tocmai ei; de ce numai ei: parca erau vreo zece candidati?...

de-aia zic ca "dezbaterea" a fost de fapt un ris in nasul romanilor. li s-a spus "iti promitem cinci ani sub presedintia lui geoana, basescu sau antonescu". un rinjet obraznic, la persoana-ntii.

lasciate ogni speranza etc.

- - -

de la un comentariu al tapirului pe blogul lui madelin am sarit la un sondaj de opinie al evz, pe tema oarecum actuala "alege-ti presedintele". era un test, la care am raspuns gindindu-ma ca.

in final, am fost anuntat politicos: geoana e presedintele meu.

[ cenzurat ]

m-am retras profund nemultumit de mine insumi.

- - -

un foarte oportun hacker a pus mina pe niste mailuri si alte documente ale cercetatorilor in chestiuni de mediu si le-a facut publice. toate canalele de stiri necheaza; strechea in nasul "opiniei publice" vine de la un cuvint: trick. il foloseste un savant pentru a descrie o metoda de interpretare a unor date.

si ce sa vezi, lumea se simte tricked. oameni care inca n-au aflat de x²-y² = (x+y)(x-y) sint fundamental indignati. pai savantii aia umbla cu trucuri!

...de-acum omul terestru isi va putea vedea linistit de treaba. acoperisul luat de uragane, bunicul omorit de canicula si de fapt toata casa scursa la ultima inundatie sint doar simple acts of god.

- - -

aflu ca belle de jour a fost "demascata". de fapt, indirect, aflu abia acum ca identitatea celei cunoscute ca "belle de jour" fusese unul din cele mai strasnice secrete, la fel ca identitatea lui banksy sau locatia lui rushdie.

marturisesc ca m-am simtit extraordinar de satisfacut aflind ca "The voice behind the most celebrated of all soft porn blogs turned out to belong to a woman of outstanding beauty and brilliance called Dr Brooke Magnanti, student of informatics, epidemiology and forensic science."

si stiti de ce?

iata de ce: "Experienced male journalists who could do sentences with three clauses in them speculated that she might be a male journalist because of her unusual literary skills... several critics noted that she had a command of language comparable to that of Martin Amis."

adorabil.


bun sau nu, articolul din bbc news imi spune exact ce voiam sa aud.

reusita inginereasca

[ cineva o sa aiba o surpriza-n seara asta... ]

brain dance

in imaginea de mai sus (thanks, bursuca!) se roteste¹ o doamna. sensul in care se roteste tradeaza afinitatile cerebrale ale privitorului. conform articolului-sursa, invirtirea spre dreapta (in sensul acelor de ceasornic) denota o emisfera dreapta mai activa decit cea stinga. la dreptaci ca mine, asta inseamna gindire visatoare, holistica, intelegere superioara, feeling, chestii.

mai zice articolul ca un pic de efort ar ajunge pentru ca doamna sa se-nvirteasca in sens invers. efort, sau atacarea unei probleme matematice, sau, cum ar veni, programarea calculatorului.

ei bine, pentru mine doamna respectiva se invirte tot timpul spre dreapta. am incercat s-o conving ca n-are dreptate privind-o intens, apoi factorizind anul curent (2009 = 7 x 7 x 41), apoi analizind javascriptul din pagina mea blogspot; singurul rezultat a fost o tensiune interesanta sub teasta. in stinga.


pe urma i-am observat sfircurile si m-am relaxat. nu sint damaged.



___

¹ Am oprit-o. Doamna continua sa se roteasca (spre dreapta) in articolul original.

glontul

culcat in cortul-infirmerie, Pătru se gindea la metoda sigura de scapat de front: cu degetul umezit de scuipat se freaca parul calului si apoi rana. in citeva ore, sudoarea uscata de cal face un abces enorm din cea mai inofensiva zgirietura. consecinta era de obicei impuscarea pentru automutilare, dar tot scapat de front se chema ca esti. rana lui din antebrat, de la un glont rusesc providential intr-o zi cind nu se intimpla chiar nimic intre transee, era prea mica pentru o lasare la vatra. spera totusi sa fie trimis acasa, macar citeva saptamini.

arata bine rana; infirmierul i-o curatase metodic, nici o sansa de infectie. avusese timp, era una din zilele de acalmie, in Crimeea toamnei '41. Pătru isi misca usor mina bandajata; rana care avea sa-i salveze viata il durea. ramase pe spate fixind faldurile cortului de deasupra. incerca sa se gindeasca la dealurile lui, presarate cu salase, caroiate de finetele mai bine sau mai prost cosite, dar ororile razboiului se strecurau in peisajul galbui de toamna din mintea lui. si asistase la destule...

isi aminti de Ilă Arnăutu, cel care omorise cu baioneta o familie intreaga intr-un sat la est de Nistru, si-i aruncase intr-o fintina. dreptu-i, putine saptamini mai tirziu Ilă isi pierduse mintile, vedea noaptea femeile si copiii si batrinii casapiti, tragea de nebun in intuneric cu pusca.

in '43 Ilă avea sa fie inchis la ospiciu pentru totdeauna. lasat la vatra in vara lui '41, s-a insurat cu fata unor vecini, Ana, frumoasa si harnica dar cu un picior mai scurt. lucrurile au mers bine o vreme, pina cind strigoii din fintina i-au dat de urma. in iarna 42-43, intr-o noapte cu viscol, Ilă si-a taiat nevasta bucati si a aruncat-o in fintina salasului. satul n-a mai stiut de el; parintii si neamurile nu l-au vizitat la casa de nebuni. s-a auzit ca s-ar fi spinzurat, si oamenii l-au uitat curind.

pe Pătru l-au trimis acasa, dar calul i l-au tinut la regiment. Suru, un cal bun, cuminte la plug, tinator la mers intins si la galopat intre gloante. pe el intrase in Odessa; calare pe Suru trecuse podul de vase peste Nistru. i-a parut rau de el lui Pătru, stia ca n-o sa-si mai vada calul.

n-a fost asa usor sa ajunga acasa. capitanul companiei a hotarit ca nu merita permisie, rana se putea vindeca si-n cimpia Crimeei. (probabil gresea, la citeva zile dupa plecarea lui Pătru a inceput ofensiva Sevastopolului; capitanul si mai mult de jumatate din companie aveau sa-si lase oasele acolo.) cumva, Pătru a reusit sa trimita vorba ca e ranit, si vestea l-a scos din ale lui pe taica-sau, Toma. imbracat cu straiele bune, la briu cu bracinarul de piele greu de galbeni, si-a pus pe tren nora si nepotul si s-au dus toti trei intins la Bucuresti, la cartierul general. a uns in stinga si-n dreapta, a promis patru cai armatei si zece care de fin, si si-a scos feciorul de pe front.

mos Toma avea sa moara in 65, un batrin mindru, frumos, si drept ca bradul. a apucat sa vada televizorul, şcătula cu poze miscate; n-a apucat sa-si vada stranepotii. facuse multe la viata lui, dar nu i-a placut niciodata sa munceasca pamintul. stia cum sa-i puna pe altii la lucru; si i-a pus.

lui Pătru i s-a vindecat rana. n-a ramas cicatrice: patruzeci de ani mai tirziu, nepotul cauta degeaba semnul glontului din povestile bunicii. Pătru n-avea sa-si povesteasca niciodata razboiul. nici fiului, nici nepotului, nici altcuiva. nepotul avea sa afle cite ceva de la Moisă Băla, bun prieten cu Pătru si camarad de front, in duminicile cind veneau impreuna de la biserica si stateau la paharul de tuica dinainte de prinz.

pina atunci, insa, Pătru si-a impartit viata in ani, si anii in anotimpuri, si anotimpurile in zile, si in fiecare zi, anotimp si an a facut ce se cuvenea, si fiecare zi, anotimp si an i-au tors cite-o poveste. i s-a mai nascut o fata; si-a crescut copiii cum a putut mai bine. vremurile nu erau binevoitoare chiaburilor. l-au sicanat comunistii, i-au luat paminturi si cai si vite si oi; dar nu l-au deportat in Baragan, ca pe neamurile viitoarei nore, si nu l-au cooperativizat. pe paminturile ramase, pe spinarile rotunde ale dealurilor lui, a prasit alti cai si alte vite si alte oi; a ingrijit stupi, a arat coaste de deal si a plantat pruni si meri; a strins prune si a distilat tuica. a coborit toamnele cu caruta plina de mere la cimpie, si s-a intors cu ea plina de grine; o data s-a intors cu o nora frumoasa pentru fiul sau, dintr-un sat cu pamint negru. si-a durat viata cum facusera barbatii din vita lui de la inceputul timpurilor stiute. a imbatrinit frumos, cu o demnitate linistita a sinelui, pe care nepotul avea sa o caute mereu la alti batrini si uneori s-o gaseasca. incet, s-a tras catre salas, lasind casa din sat in grija fiului. de sus, de la salasul de pe deal, a privit tot mai rar spre valea cu Orasul murdar si imoral, in permanenta, obscena expansiune.

a ramas singur, femeia murindu-i in urma unui atac vascular cerebral, boala batrinelor noastre. dupa doi ani, avea sa se duca si el. intr-o seara de vara, pe islaz, la umbra unor tufe de alun.

(imaginile © bursucu. all rights reserved.)

dictatoriale

tresar in fata listelor cu "100 de carti canonice care trebuie citite intr-o viata", atunci cind listele sint recomandari severe adresate ucenicului-cititor si nu sie insusi, celui care le-a compilat. e acolo un trebuie! subinteles cu care nu sint nici eu de acord. pot accepta, insa, criteriile: cartile apar in lista pentru ca sint clasice, pentru ca in ele s-au spus mai intii anumite lucruri, pentru ca au definit curente sau stiluri sau tematici, pentru ca au poveste puternica sau invataturi.

si totusi, odiseea, sau robinson crusoe, sau life of pi?

fara nici un moment de ezitare as alege sa citesc life of pi. acum, a citi odiseea mi se pare timp risipit: nu-i o lectura usoara, si punind fata-n fata timp+efort si placere+cistig personal, balanta se-nclina spre pierdere. daca scopul lecturii e in primul rind satisfactia, placerea primita dintr-o poveste frumos toarsa, pentru mine, in acest moment, decizia e imediata.

---

si apoi, ce aflam noi, citind carti? putem recepta ce-au vrut autorii sa transmita? in afara categoriilor estetice necorodate de timp, in afara unor adevaruri perene si a lucrurilor universal-valabile, in afara unei vederi (idealizate) asupra epocilor descrise acolo, in afara povestii, a intimplarii neobisnuite, putem fi siguri ca mai primim ceva?

oare pot porni de la premisa ca un autor scrie pentru propria contemporaneitate? ca povestea e expusa pentru un public-tinta precis: oamenii din epoca autorului? atunci, un corolar ar fi ca, pentru a asigura expresivitatea, autorul foloseste idiomul prezentului sau.

or, acel idiom e ignorat de toti cei care traiesc dupa el. cu exceptia unui numar infim de cercetatori, de eruditi in exact epoca respectiva, nimeni nu intelege semnificatia multor constructii textuale cu valoare de simbol. spun "Algernon" si doar generatia mea stie la ce ma refer. spun "mai draga" si adolescentii de-acum habar n-au de ce urmeaza o grimasa.

cred ca multe metafore din textele antice sau clasice, sau chiar moderne, ne scapa. ceea ce receptam din acele texte e desghiocat de psihologia vremii si locului de provenienta; moravurile sint cosmetizate; receptam doar esenta.

n-am recepta mai usor (si mai temeinic) aceasta esenta din carti ale timpului nostru? sint brodate cu mesaje pe care le intelegem, pentru ca sint ancorate in realitatea contemporana. sint scrise intr-un limbaj care ar transmite mai usor intentiile autorului, fiindca e ne e familiar. aceeasi tema, a ratacitorului si naufragiatului, se repeta in odiseea, robinson crusoe si life of pi; dar mi-e mult mai usor sa asimilez life of pi decit odiseea.

[ stiu ca exista si alte dimensiuni ale cartilor pomenite, care fac comparatia oarecum deplasata. sint fixat acum pe pozitia cititorului de placere; vreau poveste bine spusa, vreau personaje credibile cu care sa empatizez, vreau tensiune sau emotii: vreau quality time, nu rationalizarea unor cunostinte noi. ]

---

nu incape discutie, esenta din cartile "vechi" e valabila; dar chiar si pe ea o distorsionam, de fapt, mapind-o peste experienta proprie si, indirect, peste realitatile de acum. iar ideile, expuse cu veacuri inainte, nu ramin impietrite: sint mereu redescoperite si puse in contexte noi. nu e nimic rau in asta, cit timp se ofera, reverent, recunoastere primei ocurente. imaginea evolutiei in spirala o fi un cliseu, dar nu e incorecta. revenim la aceleasi concepte, dar de pe alte pozitii, cu alt tip de insight.

---

nu ma deranjeaza teza "totul a fost spus deja", desi sint sceptic. ma deranjeaza fatalismul cu care o incarca cei scirbiti de "imposibilitatea originalitatii in (post)modernitate". (ah! da: si eu eram printre ei. pfff!) contra-propunerea mea e simpla si, la rindul ei, deloc originala: vorbirea in nume! de autori:

- Husserl.
- hmm... Platon!
- pai nu: Rushdie.
- ntz! Bertalanffy.
- eeee! Dostoievsky!
- hehehe, tot Balzac, saracu'...

vor fi perfect la adapost de pericolul plagiatului. sau epigonelii.

peste fix o luna

cred ca sint un control freak.

un invariant al concediilor mele e ca, inaintea lor, nu-mi pot imagina ce va fi dupa; ca si cum mi-as concentra toata forta previziunii asupra saptaminilor acelora, si nu-mi ramine vlaga pentru restul viitorului. stiu, abstract, ca in ianuarie viitor incepe o perioada cu un vizitator perpetuum mobile, si ca dupa o primavara tensionata va veni o vara incerta, dar nu le pot asterne peste harta timpului meu. "sa ma-ntorc din concediu, si-apoi mai vedem."

astept cu un frison concediul de anul asta. zborurile interminabile, oboseala cumplita, coada la rent-a-car, condusul pe partea gresita - nauci pina la primul somn... imi sint deja familiare. si-apoi ce-a ramas de vazut din insule. patru saptamini inca nestiute, fara traiectorii precise, fara obiective clare.

prin tara cu delfini si oi.

oprit

"I had a book in my hand but I had stopped reading it because I was thinking about Matt" (Siri Hustvedt - What I loved)

"am incetat sa..., am inceput sa ma gindesc la..." - oare ni se mai intimpla, acum, sa gindim la ceva? in exclusivitate? ginditul sa fie singura actiune? ni se mai intimpla sa ne lasam absorbiti complet de actul reflectarii?

---

"the familiar stuff of joyless intimacy" (Siri Hustvedt - What I loved) - superba, puternica imagine!

---

nu facem decit sa acumulam dependente; un viciu, o data dobindit, e pentru totdeauna. o dependenta nu poate fi tinuta sub control: noi ne putem controla, putem rezista acelui jind pervers, dar dependenta e intotdeauna acolo. singurul mod de-a usura simptomele unei dependente e dobindirea alteia, care sa ne ia gindul de la prima.

surghiunite atitia ani intr-un colt intunecat, dependentele mi se dezlantuie in vis, de obicei urmare a unor stimuli obscuri. de la un blog-entry recent din blogul lui cinabru mi s-a tras un vis in care am jucat un free civ(ilization) complet, cu toate episoadele, deciziile si satisfactiile. cintaream distanta pina la vecini, resursele, distributia oamenilor in posturi, urmaream atent evolutia celorlalti "players". m-am trezit cumva satisfacut, desi nu ajunsesem la final: eram in stadiul de cultura tehnologica, aveam cuirasate si avioane, devenisem imbatabil pe micile mele insule.

doua nopti mai tirziu, un comentariu despre o fumatoare care fumeaza doua tigari pe zi ca sa-si tina "dependenta sub control" si-a facut efectul: am visat ca fumez, cu deliciu, exact doua tigari pe zi. o, ce bune erau! aroma fumului lovind narile, usoara greutate a inhalarii, gustul cald-intepator - totul era exact asa cum trebuie. ha! realizez acum ca nu mai stiu "cum trebuie" sa fie! mi-e imposibil sa refac, constient, memoria suptului din tigara. in vis, insa, stiam; in vis, totul era real.

dincolo de mirabila memorie latenta, presata sub straturi de timp si uitare, m-a uimit lipsa oricaror regrete. episoadele anterioare de fumat-in-vis se terminau intr-o mihnire imensa: deznadejdea de-a vedea intrerupt lungul sir al zilelor fara tigara. urma, firesc, o usurare nesfirsita - la trezire, care de obicei nu intirzia. (amuzanta auto-protectia aceasta, nici macar in vis nu ma las afectat de sentimente neplacute! - ma rog, nu pentru multa vreme.) ei bine, de data asta trezirea n-a fost precedata de remuscari.

e semn ca am nevoie de o re-constientizare. anumite bariere, poate inconstiente, au slabit. ideea subversiva a "tinerii sub control" prin cedarea controlata la impulsurile viciului mi-au convins sub- sau in-constientul. va trebui sa-l re-conving ca nu exista "cedare controlata"; nu aici.

sau poate am nevoie urgenta de o noua dependenta.

tangential

ne invaluim intr-un spatiu izolant, incercam sa ducem cu noi propria bula de normalitate, la trecerile noastre prin romania. vizitam rudele din X, prietenii din Y, mergem la controlul dentar in orasul Z - si inapoi. cit mai putine contacte cu realitatea; fara televiziune, fara radio, fara discutii cu necunoscuti. primim la a doua mina experienta romaneasca: din relatarile amicilor si neamurilor, mai intotdeauna sumbre. rar ni se intimpla cite-o iesire la un restaurant - neaparat cu referinte solide.

in timisoara e cel mai usor: tragem la o ruda cu un apartament spatios, decorat cu gust, avind toate utilitatile moderne. uneori o nevoie ma trimite in lume - o piine, un fruct, o sticla de bere. am stat luni dimineata pe strada, in fata unui magazin, privind oamenii.

parca sint mai putin incruntati decit imi aminteam. tiganca tinara si slabuta, bine imbracata, cu fusta pina la talpi si strinsa pe fund, cu tiganul ei la fel de bine imbracat purtind in brate un copilas, a evitat - nu stiu de ce - sa-ntinda mina spre mine; a intins-o spre urmatorul om in asteptare, si a fost expediata scurt. trecatori grabiti, imbracati cam fara gust (cu putine exceptii), multi cu handy la ureche; multi in jachetele acelea oribile, hidoasele, uniformizantele "geci". (realizez tardiv, cu surprindere, ca nu-mi amintesc sa fi vazut pe cineva in trening.) peste drum, coada; vreo 50 de persoane asteptau la usa unui magazin fara insemne, cu ferestre mari, barate cu fisii late de banda galbena. am aflat mai tirziu ca acolo se dadea zahar ieftin. (stiu acum: imbulzeala spre marfa ieftina sau ieftinita nu ne e specifica, daca pina si nemtii cedeaza la fel de nedemn spasmului gravitational al preturilor mici inseamna ca nimeni nu-i scutit.)

pe un bloc inalt, fatada fara geamuri sau balcoane e acoperita de un cearsaf enorm, albastru, cu indemnuri la vot: reducerea numarului de parlamentari. clar, prioritate nationala. criza, somaj, preturi - nimicuri nesemnificative. gilceava presedintelui cu parlamentul ia din nou proportii epopeice; aparent, oamenilor nu prea le pasa. referendumul a fost confirmat oficial doar de vreo trei zile si afisele impinzesc deja suprafetele expuse; intre ipoteza posterelor pregatite cu mult inainte si cea a construirii lor in zilele astea, prima e mai plauzibila. "presedintele-jucator" isi pregateste atent miscarile, instrumentarea minutioasa a manipularii mi se pare machiavelica; adversarii se arata complet lipsiti de subtilitate - si, de fapt, de viziune. sint curios ce va fi. un rezultat favorabil reducerii parlamentului, la referendum, va demonstra lipsa reprezentativitatii actualului parlament, dar nu cred ca va avea vreo importanta.

de fapt, ce stiu eu?... sint un naiv.

banane gratis

stirea cu "responsabilii" milionari nemti a ajuns si la dimbovita, si lumea tresare. reactiile milionarilor nationali sint previzibile si in mare masura corecte, dar abordarea celor care trag chioris la punga confirma dezgustul romanilor pentru epuizante excogitatii.

reprezentanta demna a nemilionarilor nostri, presa pune botul la sclipicul marilor averi in loc sa porneasca, rational, de la posibile efecte - studiind paralelele dintre state. gestionarii surselor suplimentare de venituri din taxa pe avere se deosebesc fundamental. al nostru e un stat esuat: sensul sau e autoperpetuarea si pastrarea status-quo-ului; administrarea resurselor si a dreptatii se intimpla, fireste - dar beneficiarii sint functionarii si politicienii, intr-o simbioza indestructibila.

daca in germania folosirea adaosului la buget in scopurile enumerate de initiatorii campaniei e plauzibila, intre acele scopuri (ecologie, educatie, proiecte sociale) si notiunea "statul roman" exista o incompatibilitate esentiala; alaturarea lor pur si simplu nu spune nimic.

"donatiile" milionarilor ar fi o transfuzie aplicata unei gaini muribunde, infestata de capuse.

delicii

Pi e fiul unui director de gradina zoologica din Pondicherry, India. supararea pe politica vremii il face pe tatal familiei sa aleaga imigrarea in Canada. familia si o parte din animale se imbarca pe un vapor de marfa; undeva in Pacific, un accident nelamurit face ca vaporul sa se scufunde. supravietuiesc Pi si citeva animale, pe barca de salvare; putine zile trec, si singurii in viata sint tigrul Richard Parker si Pi.

[ o cronica adevarata si inca una ]

"life of pi" m-a bucurat. citirea ei mi-a produs o placere sincera, simpla si intensa. scriitura curge molcom si dulce ca siropul de artar, povestea e fascinanta, setting-ul minunat pregatit. nu deranjeaza recunoasterea subiectului, uzat din greu in literatura, al supravietuitorului unui naufragiu; pi se adauga firesc celorlalti mari naufragiati (odiseu, robinson crusoe, gulliver). elementul fantastic, adus in carte de o ciudata insula carnivora, e asimilat fara cusur.

am terminat-o intr-o rasuflare, un pic frustrat dupa intoarcerea ultimei pagini. iata, am gindit, nu s-a spus totul nici macar in domeniul bine-populat al robinsonilor: nise exista chiar si acolo unde aparent totul e ocupat.



o surpriza extrem de placuta mi-a furnizat, in orele urmatoare, descoperirea unei tinere muziciene - karin dreijer andersson (thanks, doc!), cu proiectul fever ray, si a unui video al ei: "when I grow up".

nu stiu daca muzica in sine, cu tensiunea frumos orchestrata, sau filmul (ancestrala fascinatie a magiei, netulburata de rectangularitatea contemporana) mi-au amplificat optimismul. sint sigur, de o siguranta linistita: nu ne va seca vreodata creativitatea. "generatiile secate" se vor stinge, dar pentru cei care vin din urma lumea va fi intotdeauna proaspata.

si altfel.